Dureri de cot care radiază până la umăr. Urmareste-ne
Un traumatism poate afecta orice ligament, tendon, bursă, cartilagiu sau os la nivel articular.
Alte cauze, mult mai putin frecvente, sunt reprezentate de tumori, infectii si leziuni nervoase.
Durerea la acest nivel poate fi provocată de o serie de boli sau afecţiuni ale articulaţiei umărului, ţesuturilor moi, ale oaselor sau ale nervilor. Etiologia durerii de umăr este deci multiplă, implicând un anumit tip de travaliu, fiind mai frecvent întâlnită la persoanele care lucrează la calculator, la casieri, coafeze, în sporturile de aruncare, tenis, înot, volei etc.

Ocazional, durerea de umăr poate apărea în prezenţa condiţiilor patologice cervicale, a ischemiei miocardice, în cazul chirurgiei sânului, toracice sau în prezenţa hemiplegiei. Ca frecvenţă, leziunile degenerative de tip periartrozic ocupă primul loc.
Dureri de cot care radiază până la umăr
Dacă durerea iradiază dincolo de cot sau până la nivelul mâinii, atunci sursa este frecvent la nivelul coloanei vertebrale cervicale sau este de origine neurogenă. Dacă durerea nu apare la mişcare, sursa probabilă nu este la nivelul umărului, ci tot la nivel vertebral cervical sau neurogen.

Cauzele cele mai frecvente care pot genera durerea cronică de umăr sunt: tendinitele, sinovita, artroza, ruptura manşetei rotatorilor, tendinoza calcară, periartrita humero-scapulară sau umărul îngheţat etc. Tendinita răspunde la analgetice şi la antiinflamatoare nesteroidiene, dar durerea severă poate necesita corticoterapie injectabilă.
Durerea de umar
Fizioterapia este utilă în cazurile cu rigiditate persistentă a articulaţiei. Artroza acromioclaviculară produce dureri localizate la articulaţia acromioclaviculară, mişcările de ridicare maximă şi abducţie fiind limitate şi dureroase.
- Informatii generale despre durerea de umar Durerea de umar poate fi rezultatul ranirii sau imbolnavirii articulatiei umarului.
- Reparația ligamentelor genunchiului după entorsă
- Durere în articulațiile mâinii noaptea
- Durere la glezna la care medicul
- Leac pentru artrita degetului mare
- Durere in cot - natura, cauzele, tratamentul Durere în braț de la umăr până la cot.
- Medic ortoped
Imaginea radiologică este caracteristică. Durerea se instalează lent, fiind situată în apropierea inserţiei muşchiului deltoid.
Durerea de Umar - Anatomie si Afectiuni
Pacientul relatează imposibilitatea de a dormi pe partea afectată, nu poate ridica lateral şi nu poate roti extern braţul. Ca tratament necesită doze mari de antiinflamatoare nesteroidiene şi administrarea intraarticulară de corticosteroizi.
- Recuperarea umarului dureros Anatomia umarului Umarul este una dintre cele mai mari si mai complexe articulatii ale corpului.
- Durere și umflare în articulația mâinii drepte
- Denumirea bolilor osoase și articulare
- Tratament la încheietura mâinii pentru artroză
- Pete roșii rănesc articulațiile
- Fractura osoasa la nivelul umarului sau bratului; Dislocarea umarului; Leziuni la nivelul coloanei vertebrale; Boli cardiovasculare; Boli respiratorii astm, hipertensiune pulmonara ; Boli digestive refluxul gastroesofagian genereaza arsuri stomacale care pot provoca dureri ce migreaza catre umeri, gat si spate.
- Recenziile de unguent astin articular
Poate beneficia de manipularea sub anestezie după rezolvarea durerii. Netratată, se poate rezolva după un an, până la doi ani.
DUREREA LA NIVELUL COTULUI – cauze, tratament, prevenire
Să nu uităm fizioterapia, care trebuie luată în considerare, datorită efectului ei analgetic şi antiinflamator. Recomandările terapeutice ţintesc controlul durerii şi ameliorarea funcţionalităţii şi a calităţii vieţii.

Educaţia pacienţilor şi metodele fizioterapeutice ocupă un loc important. Dr Anca Gostian-Culda.