Articulatia coloanei vertebrale


Piesele componente ale acestuia sunt unite între ele cu ajutorul diferitelor ligamente. În acelaşi timp, coloana vertebrală este unită în sus cu capul, înainte cu coastele, iar în jos pe ambele laturi cu oasele coxale. Aceste relaţii îndreptăţesc împărţirea articulaţiilor coloanei vertebrale în articulaţii propriu-zise, numite încă articulaţii intrinseci şi articulaţii ale coloanei cu oasele învecinate sau articulaţii extrinseci.

Încărcat de

În acest capitol vom expune numai articulaţiile intrinseci; cele extrinseci vor fi studiate în capitole aparte. Vertebrele adevărate se articulează între ele prin corpurile lor şi prin procesele articulare.

  1. Coloană vertebrală și articulații. Durerea lombara cauzata de artroza
  2. Articulatii colonei vertebrale si toracelui

În acelaş timp, ele se unesc la distanţă prin procesele spinoase, lamele vertebrale şi procese transverse. Articulaţiile corpurilor vertebrale sunt încadrate în grupul de articulaţii numite simfize.

Cele 24 de vertebre fara sacru se articuleaza intre ele printr-un dublu sistem articular. Ele solidarizeaza intre ele corpurile vertebrelor mobile, realizand tija rezistenta si mobila care este coloana, cu 5 grade de libertate: miscari de flexie-extensie in jurul unui ax transversal; miscari de inclinare laterala, in jurul unui ax transversal; miscari de rotatie, in jurul unui ax vertical; miscari de alunecare in jurul unor axe paralele ale corpurilor vertebrale; miscari de indepartare si apropiere intre doua vertebre, datorita elasticitatii discului.

Suprafeţele articulare. Sunt reprezentate prin feţele superioare şi inferioare ale corpurilor vertebrale.

Sanatatea coloanei vertebrale Din Articole Generalitati Milioane de oameni sufera de dureri de spate in fiecare zi.

Deoarece aceste feţe sunt uşor excavate cele două suprafeţe adjacente interceptează între ele un spaţiu eliptic. Depresiunea feţelor articulare este atenuată prin prezenţa unei lame fine de cartilaj hialin.

artroza articulației genunchiului în tratamentul adolescenților articulațiile la degete doare dimineața

Mijloacele de unire sunt: discurile intervertebrale şi ligamentele vertebrale longi- tudinale, anterior şi posterior. Discurile sau fibrocartilajele intervertebrale disci intervertebrales.

Au forma unor lentile biconvexe ce depăşesc cu puţin circumferinţa lor, spaţiul lenticular dintre suprafeţe osoase; în acelaşi timp aderă de ligamentele vertebrale longitudinale amintite.

Sunt amfiartroze articulatii semimobile. Suprafetele articulare sunt reprezentate de fata articulara inferioara a unui corp vertebral si fata articulara superioara a corpului vertebral subiacent.

Înălţimea discurilor intervertebrale este variabilă; ea fiind mai mică în regiunea cervicală 3 mm decât în cea toracică 5 mm sau lombară, unde poate atinge un maximum 9 mm. În regiunile cervicală şi lombară discurile intervertebrale sunt mai înalte în partea anterioară, în timp ce în regiunea toracică, sunt mai înalte în partea posterioară, fapt important în formarea curburilor coloanei.

La bătrâni, aceste discuri, prin deshidratare, se reduc, ceea ce explică scăderea globală a înălţimii trunchiului la această vârstă.

Coloană vertebrală și articulații

Se admite că discurile intervertebrale în totalitatea lor reprezintă o pătrime din înălţimea articulatia coloanei vertebrale. Fiecărui, disc intervertebral i se descriu două porţiuni: una periferică şi alta centrală. Porţiunea periferică, denumită inelul fibros anulus fibrosuseste de natură fibro-cartilaginoasă.

Porţiunea centrală, denumită nucleul pulpos nucleus pulposus poate hernia din inelul fibros în care este strânsă.

Porţiunea periferică sau inelul fibros anulus fibrosus este formată din fibre conjunctive încrucişate; cu fiecare mişcare, o parte din aceste fibre se întind şi se opun îndepărtării corpurilor vertebrale. În acelaşi timp, ea asigură stabilitatea coloanei vertebrale şi protejează măduva faţă de mişcările exagerate.

Porţiunea centrală sau nucleul pulpos nucleus pulposus este elastică, de culoare albicioasă la tineri, gălbuie şi mai consistentă la bătrâni. Nucleul pulpos poate fi comparat cu o pernuţă plină cu lichid care îşi poate schimba forma, fără a-şi modifica volumul. Pe el repauzează corpul vertebrei suprajacente într-un echilibru labil. Discurile intervertebrale sunt ,centrele şi organele mişcărilor ce se petrec în fiecare articulaţie vertebrovertebrală".

Nucleul pulpos se deplasează întotdeauna în direcţie opusă aceleia pe care o ia coloana.

Bine ați venit la Scribd!

In stare de repaus, nucleul pulpos ocupă centrul discurilor intervertebrale. Până la adolescenţă, discurile dispun de vase sanguine. Acestea regresează în jurul vârstei de 20—25 ani, pentru ca la adult discurile să fie lipsite de vase, iar nutriţia lor să fie efectuată prin difuziune, datorită zonelor ciuruite ale suprafeţelor articulare. Inervaţia discurilor intervertebrale provine din nervul sinu- vertebral.

Ligamentul vertebral longitudinal anterior Lig. Este o panglică lungă fibroconjunctivă, albă-sidefie, aşezată pe faţa anterioară a coloanei vertebrale. Ea se întinde de la porţiunea bazilară a occipitalului până la vertebra a IIa sacrată.

Lăţimea acestei formaţiuni este variabilă, în raport cu gradul de amplitudine al mişcărilor de extensiune faţă de care ea are un rol frenator. Ligamentul longitudinal anterior aderă intim de corpurile vertebrale şi mai slab lax de discurile intervertebrale. Între ligament, marginea vertebrei şi disc se află un spaţiu ocupat de ţesut conjuctiv lax, plexuri venoase şi terminaţiuni nervoase senzitive.

Recommended

Ligamentul vertebral longitudinal posterior Lig. Se articulatia coloanei vertebrale tot ca o formaţiune fibroconjunctivă, comparabilă cu o lungă panglică albă- sidefie aplicată pe faţa posterioară a corpurilor vertebrale, dar în interiorul canalului rahidian, înaintea măduvei spinării şi a durei mater.

Se întinde de la faţa endocraniană a porţiunii bazilare a occipitalului până la baza coccigelui. Este mai lat la nivelul vertebrelor adevărate, însă în canalul sacrat se reduce la dimensiunile unui cordon subţire, numit ligamentul sacrococcigian dorsal profund.

factor reumatoid artroza articulațiilor inferioare

Exceptând această ultimă porţiune sacrococcigianăacest ligament se prezintă ca o panglică festonată, mai largă la nivelul discurilor intervertebrale şi mai îngustă la nivelul corpurilor vertebrale. Cele din regiunea cervicală şi articulatia coloanei vertebrale sunt articulaţii plane, pe când cele din regiunea lombară, trohoide.

remedii sportive pentru durerile articulare cremă articulară bisfosfonată

Suprafeţele articulare sunt acoperite de un strat subţire de cartilaj hialin. Ca mijloace de unire se descriu: o capsulă fibroasă ce se inseră pe periferia suprafeţelor articulare.

articulatiile coloanei vertebrale

Capsulele articulaţiilor din regiunea cervicală sunt mai laxe şi mai subţiri, spre deosebire de cele din regiunea toracică şi lombară mai îngroşate. Fiecare capsulă este tapetată pe partea interioară de un strat sinovial C. Se realizează cu ajutorul unor ligamente care, din cauza culorii lor, au fost numite ligamente galbene ligg. Ele au formă dreptunghiulară, ocupând spaţiul ce se întinde de la procesul articular până la baza procesului spinos.

Aceste ligamente închid în partea posterioară canalul rahidian. Extremităţile lor laterale se prelungesc pînă la găurile inter- vertebrale, iar cele mediale se unesc cu cele de partea opusă la nivelul proceselor spinoase.